Concurs “Scoala Reciclarii" PLOIESTI

Primăria Municipiului Ploiești  a lansat miercuri, 15 martie 2017, concursul  interșcolar „Școala Reciclării – prezent și viitor verde”. Elevii unităților de învățământ participante vor primi informații privind gestiunea integrată a deșeurilor. Se vor detalia informații despre colectarea selectivă a deșeurilor, transportul și valorificarea deșeurilor, respectiv depozitarea finală. În cadrul activităților din anii anteriori (2014-2016) s-au implicat mai mult de 100 cadre didactice din 35 unități de învățământ (inclusiv Școala Specială nr. 2 și Palatul Copiilor), pentru ca informațiile să ajungă la peste 10000 elevi școlarizați în respectivele unități de învățământ, iar cantitatea de deșeuri colectată selectiv a fost de 78 tone. Considerăm că implicarea copiilor în acest concurs și în acțiuni ce dezbat teme privind conservarea resurselor naturale și evitarea poluării este benefică în formarea unei atitudini responsabile pentru protejarea mediului înconjurător. Înscrierea unităților de învățământ la concursul precizat mai sus se poate face în perioada 15 martie – 20 martie 2017 prin completarea formularului de înscriere și transmiterea acestuia în atenția  Regiei  Autonome de Servicii Publice (RASP) Ploiești (fax. 0244513670 sau e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.). Lista unităților de învățământ participante va fi publicată pe www.rasp.ro  si www.ploiesti.ro. Cele mai harnice unități de învățământ vor beneficia de premii la finalizarea concursului. Mai multe informații pot fi solicitate Biroului Protecția Mediului din cadrul RASP Ploiești (tel: 0244-541071 int. 114, fax: 0244-513670, mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.). DIRECȚIA COMUNICARE, RELAŢII PUBLICE

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework