S-a stabilit data pana la care Conpet va avea director interimar

Conpet Ploieşti îi mai acordă directorului general interimar Dan-Silviu Baciu încă patru luni la cârma companiei. Consiliul de administraţie al Conpet Ploieşti (COTE), transportatorul de ţiţei deţinut de statul român în proporţie de 58,7%, a aprobat prelungirea mandatului de director general al lui Dan-Silviu Baciu pe o perioadă de patru luni, respectiv până la 5 februarie 2019, inclusiv, potrivit unui anunţ la bursă. Dan Baciu este absolvent al Universităţii de Petrol şi Gaze din Ploieşti şi lucrează din 1989 în cadrul Conpet. Conpet Ploieşti a aprobat un dividend total de aproape 70 milioane lei, reprezentând un randament de 7,25%, echivalentul unei rate de distribuţie de 90%. În primele nouă luni din 2018, Conpet Ploieşti a adus investitorilor pierderi de 5,6%, care ţin cont şi de randamentul dividendelor. Compania a plătit dividende totale de 228 milioane lei anul trecut, provenite dintr-o primă etapă de 143,56 milioane lei şi o propunere suplimentară din partea statului român, în calitatea sa de acţionar majoritar, prin care se cereau încă 85 milioane lei. Astfel, statul român a încasat în 2017 din partea Conpet Ploieşti 133,8 milioane lei (29 milioane euro).

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework