Ordonanta Profesorilor. Lista maririlor.

Ordonanța de Urgență adoptată de Guvern care a pus capat grevei stabilește o serie de măsuri privind salarizarea personalului din sistemul național de învățământ de stat. Având în vedere nevoia de susținere a personalului din sistemul național de învățământ de stat pentru tranziția către noua grilă de salarizare stabilită prin legea salarizării unice, salariile de bază pentru personalul didactic, didactic auxiliar și pentru personalul nedidactic din sistemul de învățământ de stat se majorează începând cu data de 1 iunie 2023, după cum urmează: Ø Salariile personalului didactic și ale personalului didactic auxiliar, atât în învățământul preuniversitar, cât și în învățământul universitar au fost majorate cu 1.300 lei brut pentru fiecare dintre funcții; Ø Cu aceeași sumă brută, 1.300 lei, au fost majorate salariile personalului didactic auxiliar din cadrul bibliotecilor universitare, precum și pentru celelalte categorii de funcții cuprinse în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; Ø În cazul personalului nedidactic din sistemul de învățământ preuniversitar și superior, salariile au fost majorate cu suma de 400 lei brut pentru fiecare funcție. De această majorare cu 400 lei brut a salariului de bază va beneficia și personalul nedidactic încadrat la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. În aplicarea acestor majorări, la stabilirea cuantumului brut al salariilor de bază aferente lunii iunie 2023 se are în vedere această lună în integralitate. De asemenea, grila de salarizare aplicabilă sistemului național de învățământ începând cu 1 ianuarie 2024 se stabilește pornind de la salariul mediu brut pe economie, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023 pentru profesori debutanți/asistenți universitari. Personalul didactic, personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic din sistemul de învățământ de stat beneficiază, începând cu 1 ianuarie 2024, de 50% din diferența stabilită între salariul de bază aflat în plată și salariul de bază stabilit prin grila de salarizare în vigoare la 1 ianuarie 2024. De asemenea, ordonanța de urgență modifică și înlocuiește Anexa I Cap.I lit.A din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, urmând ca noua lege a salarizării aflată în lucru, și conform celor convenite în urma negocierilor cu liderii federațiilor sindicale, să aibă la bază principiul potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant / asistentului universitar să fie stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework