myPloiesti

myPloiesti

Acest articol este proprietatea www.myploiesti.ro şi este protejat de Legea drepturilor de autor. Este interzisă reproducerea informaţiilor si elementelor grafice, în publicaţii tipărite si online, fără un acord scris în acest sens. Detalii la [email protected]

British American Tobacco, care detine si o fabrică la Ploieşti, a anunţat că va face concedieri masive până la sfârşitul acestui an. BAT va concedia până în ianuarie 2.300 de angajaţi pe plan global, in special din structurile de conducere, compania urmărind să creeze mai puţine divizii. Reorganizarea vine de pe urma produselor "New Category", considerate prioritare. La Ploiesti se manufactureaza si aceste produse "New Category", ce include brandurile Vuse, Velo şi Glo. 

Vineri, 27 septembrie, de la ora 16:00, ești invitat la Jazz & Coffee PartyPloiești Jazz Trio, band-ul Filarmonicii “Paul Constantinescu”, va cânta și vă va încânta cu un concert extraordinar live sus pe terasă. Instrumențiștii care vor da tonul unei seri speciale sunt: Sorin Zlat la pian, Răzvan Cojanu la bas și Laurențiu Ștefan la tobe.

Vino să te bucuri de muzică de calitate, great times alături de prieteni, cafea bună și cocktailuri colorate pe bază de cafea! După concert, facem reload cu muzică electro-jazz by DJ Cristian Mihalache.

Vrei să petreci o seară specială cu aromă de jazz și cafea?

Dă “going” la event și vino la Info Point în perioada 20 – 26 septembrie să îți iei biletul pentru acces gratuit! Intrarea la Jazz & Coffee Party se face doar pe bază de bilet. Dacă te grăbești și te numeri printre primii 40 care ridică biletul, primești un voucher care îți aduce o cafea gratuită!

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Filarmonica “Paul Constantinescu“.

Citește regulamentul campaniei aici.

Carti vechi si de o suta de ani, obiecte decorative din lemn si bronz, stilouri chinezesti, timbre si surprize de guma, cutii vechi de tutun si tirbusoane antice, decoratii, medalii si tacamuri interbelice de alpaca - toate se dau, gratuit, celor ce comanda minim doua carti, doua decoratiuni sau o bijuterie de pe https://bogdanstoica.ro/shop 

Bogdan Stoica este autor de carti. Portofoliul sau include, conform site-ului oficial, "patru carti pentru copii, patru carti pentru tipele misto si patru carti pentru pasionatii de istorie". Toate cartile sunt aici: https://bogdanstoica.ro/shop 

Companiile cu datorii la stat mai mari de 1 milion de lei pot să obţină o reducere a datoriei de până la 50%, conform unei legi care îi ajută pe restanţieri să îşi plătească eşalonat datoriile ♦ Prima condiţie: să depună până pe 30 septembrie 2019 la Fisc o notificare în acest sens; în caz contrar, vor intra automat în insolvenţă în primul trimestru din 2020.

Un proiect de ordonanţă de urgenţă care a intrat în vigoare în luna august a acestui an permite companiilor cu datorii la stat de peste 1 mil. lei să îşi reeşa­lo­neze plata acestor restanţe, în anumite con­diţii, şi totodată să beneficieze de unele scutiri la plata datoriilor. În pre­zent, aproximativ 2.600 de companii înre­gistrează datorii de peste 24 mld. lei (5 mld. euro) la stat şi se înscriu în cate­goria firmelor cu restanţe de peste 1 mil. lei mai vechi de un an.

„Cele aproximativ 2.600 de firme au două variante: fie depun la Fisc noti­fica­rea privind intenţia de restructurare până la 30 septembrie 2019, fie nu depun această notificare şi vor intra automat în insolvenţă, având în vedere că Fiscul are obligaţia ca în termen de 60 de zile după 8 februarie 2020 să ceară declanşarea pro­cedurii insolvenţei companiilor care au datorii de peste 1 mil. lei la stat“, a explicat Adrian Vascu, senior partner în ca­drul companiei de consultanţă finan­ci­ară Veridio. Astfel, chiar dacă nu au încă pla­nul de restructurare, firmele aflate în această situaţie trebuie să depună notificarea la Fisc dacă vor să evite in­sol­venţa. „Statul putea să ceară insolvenţa şi până acum companiilor cu datorii mai mari de 40.000 de lei la buget, dar nu a făcut-o probabil din raţiuni sociale, pentru că 2.600 de firme au clienţi, furni­zori, un număr semnificativ de angajaţi. Acum însă va fi obligat să ceară in­sol­venţa firmelor care nu depun notificarea privind restructurarea. Cu alte cuvinte, ori intri în restructurare, vei avea un plan şi mi-l arăţi şi eu pot, ca stat, să fiu de acord sau nu cu el, ori îţi voi cere in­sol­venţa. De fapt, statul nu vrea să le mai lase aşa pe cele 2.600 de companii cu datorii la bugetul de stat, le obligă să se restruc­tureze sau le cere insolvenţa, dar după ce le-a mai dat o şansă“, a mai spus Adrian Vascu.

Potrivit prevederilor din ordonanţa de urgenţă privind restructurarea, companiile care se restructurează pot beneficia de anularea de până la 50% a datoriilor dacă, înainte de a depune planul de restructurare, achită 15% din valoarea totală a restanţelor. Astfel, o companie cu datorie de 1 milion de lei la stat care vrea să scape de 50% din această datorie va trebui să plătească, înainte de planul de restructurare, 15% din valoarea datoriei.

Cine plăteşte 5% din suma restantă poate beneficia de o scutire de 30% din valoarea datoriei, iar cine plăteşte 10% din datorie poate primi o scutire de 40% din valoarea restanţelor către stat.

„Eu, dacă aş fi în situaţia în care se află cele circa 2.600 de firme şi dacă m-aş baza pe legislaţia actuală – presupunând că nu ar mai suferi modificări în Parlament – aş depune notificarea pentru restructurare la Fisc până pe 30 septembrie 2019. Până la urmă, pot decide ulterior dacă depun sau nu planul de restructurare sau prefer insolvenţa, dar notificarea nu mai poate fi depusă altădată“, a mai spus Adrian Vascu.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului de ordonanţă de urgenţă, aceste măsuri vor aduce încasări de 900 de milioane de lei la bugetul de stat anul acesta.

„La 31 iulie 2018 un număr de 28.620 de contribuabili se aflau sub incidenţa legislaţiei privind insolvenţa, din care: în insolvenţă- 6.441 de contribuabli, în reorganizare- 1.367 de contribuabili şi în faliment – 20.812 contribuabili. Peste 59% dintre arieratele înregistrate la 31 iulie 2018 sunt aferente celor aflaţi în faliment (37,36 mld. lei), în timp ce numai 6% sunt aferente contribuabililor aflaţi în reorganizare (3,92 mld. lei)“, se arată în nota de fundamentare a ordonanţei (OUG nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale)

Universitatea Cluj a pus capăt seriei de patru înfrângeri consecutive în campionat, impunându-se categoric pe teren propriu în fața celor de la Petrolul Ploiești, scor 4-0, în etapa a opta din Liga 2. 
După 0-0 la pauză, Universitatea Cluj a evoluat mult mai bine în partea secundă și s-a desprins pe tabelă. Gavra a punctat în minutul 51, iar ardelenii au obținut o lovitură de la 11 metri în minutul 76, transformată de Florescu. Antrenorul Petrolului, Flavius Stoican, a contestat decizia și a fost eliminat de arbitrul partidei. Acesta a dat impresia că intenționează să scoată echipa de pe teren, însă partida a continuat. Laurențiu Marinescu, căpitanul ploieștenilor, a fost eliminat și el în minutul 78, după ce a văzut al doilea cartonaș galben. Universitatea Cluj a mai punctat în minutele 85 și 90+1, prin Taub, respectiv Burghele, ducând scorul la 4-0. Astfel, Universitatea Cluj a obținut a doua victorie din acest sezon și a urcat pe locul 15, cu șase puncte. De partea cealaltă, Petrolul Ploiești a căzut pe poziția a noua, rămânând cu 11 puncte, scrie www.mediafax.ro

Wetterbest, unul dintre liderii industriei locale de sisteme pentru acoperisuri si parte a Grupului TeraPlast, cel mai mare producator roman de materiale de constructii, a ajuns la un acord pentru preluarea integrala a Cortina WTB, producator si distribuitor de tigla metalica din zona Olteniei. Tranzactia urmeaza sa se finalizeze dupa obtinerea avizului de la Consiliul Concurentei. Cortina WTB, cu sediul in Podari, judetul Dolj, este unul dintre cei mai importanti producatori si distribuitori de tigla metalica din zona de sud-vest. Capacitatea de productie a fabricii este de peste 1,5 milioane metri patrati anual.

Modernizarea Secției de Neurochirurgie a SJU Ploiești s-a încheiat. Incepute in 2017, lucrările de modernizare și reabilitare la Spitalul Județean de Urgență Ploiești au inceput cu modernizarea secției Cardiologie, urmate de Interne, Ortopedie și Chirurgie vasculară. Cea mai recenta operatiune de modernizare finalizata a fost la secția Neurochirurgie. Lucrarile au inclus: instalaţii electrice, instalaţii de fluide medicale, lucrări de curenţi slabi (detecţie incendiu, comunicare voce/date, control acces), înlocuirea coloanelor de apă, înlocuirea tâmplăriei și a obiectelor sanitare. Acum, secţia Neurochirurgie are șase saloane cu 30 de paturi și două rezerve. Saloanele sunt prevăzute cu grupuri sanitare proprii, sisteme de oxigen și aspirare la fiecare pat, televizoare, mobilier nou.

Pe langă pacienții din judet, sectia de Neurochirurgie preia și cazuri din județele Buzău, Dambovița și Ialomița, unde spitalele nu dispun de o astfel de specialitate. 

Urmeaza reabilitarea parterului, extinderea Unității de Primiri Urgențe și modenizarea ambulatoriului.

 

Gratiela Gavrilescu a fost "radiata" din ALDE, in urma intelegerii facute cu Viorica Dancila, iar raspunsul a fost pe masura: filiala ALDE Prahova a adoptat o rezolutie care vorbeste despre "anii de tristă amintire ai Partidului Comunist Român" si in care se cere revenirea la "prevederile statutare", pentru ca "Organizația ALDE Prahova s-a clasat pe locul I pe țară, între organizațiile județene ale ALDE, la toate alegerile, din punct de vedere al numărului de voturi obținute".

Sa vedem cine va fi noul sef al ALDE Prahova.

Conform "Planului de activități pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delincvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învătământ preuniversitar din Municipiul Ploiești în anul școlar 2019-2020", polițiștii locali vor fi prezenți începând cu data de 09 septembrie 2019, în zona a doar 8 unități de învățământ de pe raza municipiului.

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework