myPloiesti

Acest articol este proprietatea www.myploiesti.ro şi este protejat de Legea drepturilor de autor. Este interzisă reproducerea informaţiilor si elementelor grafice, în publicaţii tipărite si online, fără un acord scris în acest sens. Detalii la [email protected].
Cu o zi înainte de deschiderea festivalului Neversea, Ploieștiul a fost împânzit cu afișele evenimentului. Nici unul nu a fost amplasat legal. Au fost murdăriți, de-a valma, pereți de blocuri și de firme, garduri, stâlpi, transformatoare electrice și relee de comunicații. Practic, la fiecare 20 de metri, mai ales în zona centrală și pe Bulevardul Castanilor, nu ai cum să nu vezi un afis Neversea. Teoretic, pentru fiecare afis amplasat ilegal Politia Locala poate da o amenda de 200 de lei, asa ca daca ar face-o ca la carte, ar putea da cea mai mare amenda din istoria institutiei.
Neversea incepe vineri, pe malul mării, cu cel mai slab line-up din istoria evenimentului dar si cu cele mai scumpe bilete. Tot in premieră, accesul la festival se va face prin filtre organizate de politisti anti-drog.
Municipiul Ploiești are un nou spațiu modern de relaxare - Copacul fotovoltaic. Proiectul, implementat de municipalitatea ploieșteană printr-o sponsorizare, este o premieră în orașul nostru, copacul fotovoltaicvalorificând energia solară și aducând Centrului Civic o notă de inovare și un design smart, futuristși prietenos. Arborele solar deține un sistem propriu de iluminat cu LED șipermite persoanelor, care aleg să se relaxeze în zona sa, posibilitatea de a utiliza energia electrică fotovoltaică generată de către acesta pentru a își încărca gratis telefoanele mobile. Copacul fotovoltaiceste realizat dintr-un cadru metalic central și 6 ramuri, elemente metalice care sunt conectate cu baza copacului, unde sunt realizate 6 băncuțe și etajere aferente, divizate pe circumferința acestei structuri.În dreptul fiecărei bănci și etajere, care oferă suport pentru așezarea diverselor aparate electronice (smartphone), copacul fotovoltaic esteprevăzut cu prize de încărcare speciale. Pe ramurile arborelui fotovoltaic sunt amplasate 6 frunze cu dimensiuni de 3 m lungime și 1,8 m lățime, realizate din plăci PVC cu grosimea de 18 mm.Frunzele copacului sunt prevăzute cu surse de iluminat cu LED, care luminează prin fantele cu care sunt prevăzute acestea,astfelîncât să creeze un ambient plăcut pe timpul nopții. Sistemul de iluminat dispune de un senzor crepuscular, care aprinde sursele de lumină doar la aparițiaîntunericului, astfel încât să se economisească energia electricăîn perioada zilei. Toate componentele electrice sunt rezistente în mediul exterior, copacul fotovoltaic respectând cerințele tehnice de calitate existente. Noua instalație este prevăzută la partea superioară cu un sistem de încărcare fotovoltaic de 200W și un acumulator cu gel de 100A. Panourile fotovoltaice sunt montate pe suporți speciali care permit orientarea acestora pentru o încărcare rapida și eficientă. Sistemul este calculat astfel încât sa confere o putere suficientă pentru a susține toți consumatorii. Copacul fotovoltaic este amplasat pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor și își așteaptă vizitatorii.
Primăria Municipiului Ploieștisusține astfel de concepte,favorabile mediului înconjurător, menite să implementeze, la nivel local,surse generatoare de energie verde, regenerabilă și nepoluantă. În viitor,vor fi amplasați copaci fotovoltaiciî n mai multe zone din municipiului Ploiești,aceste spații moderne, destinate relaxării cetățenilor, aducând un plus de atractivitate esteticii urbane.
Alina Popescu, cea care în 2015 a deschid prima cafenea 5 to go din Prahova deschide vineri, 1 iulie, a șasea locație. Cafeneaua se anunță a fi una cu vad bun, pentru că este amplasată în imediata vecinătate a celei mai aglomerate parcări și celei mai frecventate benzinării din județ: Petrom Metro, din zona de nord a Ploiestiului.
Alina Popescu este master francaise 5 to go pe județul Prahova și deține 4 din cele 6 cafenele (Centru, Sala Sporturilor, Bricodepot, Petrom/Metro). Celelalte două (Republicii și Gheorghe Doja) fiiind cedate anul trecut omului de afaceri Georgian Gulie.
5 to go este o franciză inventată de antreprenorul bucureștean Radu Savopol și bazata pe conceptul “fixed price”. Astfel, orice produs, fie că sunt băuturi pe bază de cafea, fresh, răcoritoare sau produse de patiserie, are prețul unic de 5 lei, cu o gamă 5 to go Plus de produse mai scumpe de 5 lei (cafea pentru acasă, traiste, smoothie, milkshake etc.). In acest moment, rețeaua include 280 de afaceri locale în 34 de orașe. În 2020, Radu Savopol a vândut 35% din business fondului de investiții Mozaik Investments, condus de Vlad Bușilă, care mai detine si 51% din compania care operează aplicația de plăți Pago.
Dacă nu știai, afli acum: Occidentul era interzis românilor în comunism, cu excepția clienților unui faimos brand românesc. În anii 70, compania, care există și azi, desfășura o tragere la sorți pentru clienți, la care oricine putea câștiga o excursie la Paris sau una în Italia.Exista totuși un clenci: "câştigătorii de excursii care nu au obtinut viza de plecare în străinătate de la organele de resort (Securitatea Română - n.r.), primesc ciştigurile în numerar".
Te-am făcut curios? Află despre ce brand este vorba. Intră în Muzeul Brandurilor.
Actualizare şi Revizuire Plan Urbanistic General al Municipiului Ploieşti, Regulament Local de Urbanism aferent, Etapa 3 — propuneri preliminare
INIȚIATOR: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI PLOIEȘTI
ELABORATOR: Asocierea - UNIVERSITATEA DE ARHITECTURA ȘI URBANISM "ION MINCU", BUCUREȘTI — CENTRUL DE CERCETARE, PROIECTARE, EXPERTIZĂ ŞI CONSULTING şi SC MINA-M COM SRL
Publicul este invitat să consulte documentația şi să transmită sugestii / observatii, pe adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., prin poştă sau prin depunere la sediul Primăriei Municipiului Ploieşti - Registratura Directiei Generale de Dezvoltare Urbană, Piata Eroilor nr. 1 A, Ploieşti, de luni până miercuri între orele 10-13 şi joi între orele 14-16, până la data de 16.07.2022. Documentele supuse consultării sunt afişate pe site-ul www.ploiesti.ro, la rubrica "Consultare publică Actualizare şi revizuire PUG şi la sediul Primăriei Municipiului Ploieşti, parter, intrarea dinspre Catedrala Sf loan Botezătorul, pe panou.
THETA Furniture&More, integrator autohton cu soluții complete de amenajare interioară & design interior, a inaugurat joi, 9 iunie, noua fabrică din Păulești, Prahova. Patru milioane de euro a costat noua facilitate care se întinde pe 5.000 mp și înlocuiește fabrica anterioară din Blejoi, Prahova. Florin Gheorghe - Cofondator & CEO, Gelu Florian (managing partner și acționar) și Cornel Fumea (Black Sea Fund, fond de investiții care deține 50% din companie), au detaliat planurile de viitor ale companiei: o extindere a echipei, creșterea cifrei de afaceri și mărirea cotei de export de la 25% la 50% din totalul afacerilor companiei. "Deschiderea noii fabrici ne va susține să ne atingem obiectivul de 25 de milioane de euro venituri până în 2024”, a declarat Florin Gheorghe, CEO. Pentru acest an, managementul estimează afaceri de 14 milioane de euro comparativ cu 10 milioane de euro în 2021.
De la crearea companiei în 2008, THETA a lucrat cu peste 1.500 de companii locale și internaționale din domenii precum office, comercial, HoReCa și medical. Compania a amenajat peste 350.000 mp de spații interioare în clădiri precum Global Worth Tower Center, Enayaty Medical City, Ana Tower Building, The Mark Building, Green Court Building, Oregon, Landmark, Hotel Sinaia, Hotel Mamaia, Sky Club și altele.
vezi AICI (link) joburile vacante la Theta Furniture&More
Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România, împreună cu tovarăşa Elena Ceauşescu, a efectuat, sîmbătă 6 iunie 1987, o vizită de lucru la noi obiective şi pe mari şantiere de construcţii edilitare din Capitală. Această vizită a pus încă o dată în lumină atenţia deosebită pe care secretarul general al partidului o acordă dezvoltării şi modernizării Capitalei, înfăptuirii unor proiecte de amploare semnificative pentru glorioasa epocă ce o trăieşte ţara noastră.
Lucrările de arhitectură monumentală, de larg interes cetătenesc ce se realizează în Bucureşti, vor conferi o nouă şi strălucită înfăţişare celui mai puternic centru politic, economic, administrativ şi cultural al patriei noastre socialiste. Noile ctitorii vor contribui la înfrumuseţarea Capitalei, întregind armonios vasta activitate de construcţie şi sistematizare desfăşurată în anii socialismului. Aceste obiective îndrăzneţe, de proporţii ce ilustrează forţa şi capacitatea creatoare a poporului nostru, vocaţia sa constructivă, s-au infăptuit și se infăptuiesc sub directa îndrumare a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, care a urmărit şi orientat permanent activitatea pe marile şantiere de investiţii.
Vizita de lucru a început la pasajul Unirea, lucrare de o incredibilă dificultate realizată cu succes. Tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi tovarăşei Elena Ceauşescu le-a fost infaţişată complexitatea acestui obiectiv edilitar, menit să asigure circulaţia fluentă in zonă. Pasajul are o lungime de 900 metri, din care 600 acoperiţi, este dotat cu echipamente şi aparatură modernă dispunînd de instalatii de iluminat, ventilaţie, staţii de pompare, bazine de retenţie pentru preluarea apelor pluviale, senzori pentru noxe și televiziune cu circuit închis. Printr-o temeinică pregătire şi organizare a activităţii pe şantier și prin adoptarea unor tehnologii noi — pereţi şi grinzi prefabricate — această amplă lucrare s-a finalizat în 35 de zile, în alte condiţii necesitînd 2 ani. La realizare au colaborat Centrala de construcţii industriale din Capitală, trusturile de profil din Iaşi şi Bacău, Institutul „Proiect" Bucureşti, intreprinderea „Metroul" Bucureşti.
În continuare, tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi tovarăşa Elena Ceauşescu au vizitat Complexul comercial-agroindustrial Unirea, cel mai mare complex comercial-agroindustrial din ţară.
Complexul comercial agro-industrial Unirea este amplasat în imediata apropiere a magazinului cu acelaşi nume și are o o cupolă cu o deschidere impresionantă și o linie arhitectonică deosebită. Acest nou şi important complex comercial are o suprafată comercială de circa 37.500 mp şi asigură vînzarea către populaţie a produselor agroalimentare, a unor mărfuri nealimentare, specifice pieţelor, precum şi a unor produse culinare, de patiserie şi cofetărie. Complexul cuprinde o hală multifunctională cu 22 unităti comerciale pentru desfacerea mărfurilor, spaţii pentru preluarea, preambalarea, depozitarea şi expedierea la punctele de vînzare din piaţă şi din zonele invecinate a legumelor, fructelor, sucurilor si conservelor din legume şi fructe, precum şi două platouri pentru desfacerea produselor agroalimentare, avind capacitate de peste 500 de locuri de vinzare pentru producători individuali, totul menit să contribuie la îmbunătăţirea aprovizionării bucureştenilor.
Parterul de 4.000 mp este rezervat desfacerii produselor legumicole în stare proaspetă, conservate și semiconservate, prin 34 de puncte de desfacere a produselor. Hala multifuncțională dispune de mobilier modern şi multifuncţional, ce permite o prezentare directă și estetică a mărfurilor. Tot Ia parter au fost amenajate două hale de 1.500 mp pentru carne și pește. În lateralele complexului au fost amplasate unităț de vânzare a apelor minerale și sucurilor naturale din fructe precum și a băuturilor răcoritoare pentru consum Ia domiciliu.
În Unirea funcţionează, de asemenea, un mare magazin alimentar cu autoservire, a cărui suprafată comercială însumează circa 3.500 mp, unități de brinzeturi, pâine, produse lactate etc. Lor li se alătură o modernă unitate de cofetărie-patiserie, o florărie şi o unitate tip ABC. Au fost amenajate, de asemenea, două platouri acoperite pentru desfacerea produselor agroalimentare, având o capacitate de peste 300 de locuri de vînzare pentru producători.
La nivelurile superioare au fost deschise două mari unităti de alimentatie publică: o linie de autoservire unde consumatorii au la dispozitie pe lângă o gamă largă de produse culinare, produse de patiserie şi băuturi răcoritoare, dar și un restaurant-cantină cu circa 600 de locuri Ia mese. Toate produsele oferite aici consumatorilor sînt realizate într-o modernă fabrică de preparate cuIinare ce aprovizionează atât raioanele din cadrul complexului precum și unitătile de alimentație publică din imediata lui apropiere.
Tot la nivelurile superioare au fost deschise unităti cu articole de menaj, uz casnic, diverse produse de uz gospodăresc. Complexul agroindustrial Unirea se înscrie ca o realizare deosebită pe linia dezvoltării retelei comerciale a Capitalei, aducindu-şi astfel contributia la imbunătăţirea condițiilor de aprovizionare a bucureştenilor.
Nu putem incheia aceste rinduri fără a aminti efortul deosebit depus de cei peste 1.300 de constructori de la Antrepriza Constructii Montaj 1, Brigada complexă 4, care au reaIizat într-un timp record acest important obiectiv.
Pe tot parcursul vizitei, tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi tovarăsa Elena Ceauşescu au fost intimpinati cu bucurie si căldură de mii de locuitori ai Capitalei; care, prin manifestări vibrante, au dat expresie simtămintelor de netărmurită dragoste, stimă si pretuire fată de secretarul general al partidului, pentru tot ceea ce a făcut şi face ca infătişarea oraşelor, a întregii ţări să fie mai infloritoare, ca toti cetătenii să se bucure de conditii de muncă și de viată mereu mai bune.
rubrică susținută de MECUM PORTO
În data de 07.06.2022, în jurul orei 01.30, o patrulă din cadrul Serviciului Ordine Publică și Pază, în timp ce efectua activitatea de patrulare în Parcul ”Nichita Stănescu”, a găsit un portofel de culoare neagră ce conținea carduri bancare și de sănătate, act de identitate, permis auto, precum și suma de 6.400 lei. La scurt timp de la găsirea portofelului, în zonă a aparut o persoană de sex masculin care căuta bunul pierdut. La solicitarea polițiștilor locali, bărbatul a oferit detalii cu privire la conținutul portofelului, acesta și bunurile aflate în el fiind restituite deținătorului pe bază de proces-verbal de predare-primire.